Articol pentru site

Articol pentru site

Redăm mai jos un interviu realizat pentru un site din România. Din păcate, pe acel site, articolul a apărut deformat, ceea ce ne-a condus la publicarea lui integrală aici:

– Cine sunt clienţii dumneavoastră? Români ori străini stabiliţi sau care locuiesc temporar în România?
Clienţii noştri sunt atât din ţară, cât şi din afară. Proporţia ar fi 70% şi respectiv 30%.

– Sunt românii reticenţi faţă de Feng Shui, comparativ cu cetăţenii altor ţări?
Românii au început să fie deschişi şi receptivi la această ARTĂ, ȘTIINȚĂ ŞI FILOZOFIE ASIATICĂ. Odată cu venirea crizei, oamenii au început tot mai mult să caute alternative de ieşire din impas, inclusiv prin Feng Shui.

– Câţi clienţi aveţi, în medie, pe lună?
Între 100-1000, atât pe vânzări on-line, cât şi pe consultanţă.

– Ne puteţi spune nişte reguli de bază pentru un apartament la bloc, de exemplu, astfel încât energiile să fie bune, pozitive? Ceva ce oricine poate face în casa sa.
La un apartament sunt extrem de importante:
– poziţia patului şi oglinzile în dormitor (Patul nu are voie să fie pe peretele cu baia şi nici cu picioarele/CAPUL CĂTRE UȘĂ. Oglinzile nu au voie să reflecte patul sau o parte a acestuia);
– tablourile din casă, precum şi florile (evitaţi florile ascuţite, care produc tensiuni şi schimaţi tablourile din casă cu unele Feng Shui pentru a vă schimba norocul);
– curăţenia şi ordinea – pentru ca energia să curgă uşor şi lin;
– mirosul ambiental care face ca locuinţa dumneavoastră să fie o energie moartă (folosiți beţişoare Feng Shui şi lumânări);
– lumina în casă şi la uşă… şi alte 50 de reguli pe care le învăţaţi cu uşurinţă la un curs Feng Shui de o zi, cu noi.

– Dar pentru o garsonieră, eventual situată într-un cartier nu foarte cochet (Rahova, Ferentari)?
Din Ardeal nu se văd cartierele acestea… Oriunde trăiesc oameni care, cu un minim de efort, pot trăi mai bine. În cazul unui cartier „nu foarte cochet” ar trebui să se acorde mai multă atenţie remediilor de proteţie şi antifurt.

– Cei care locuiesc în apartamente în care peretele dintre bucătărie şi cameră este spart, astfel încât spațiul este comun, acolo şi dormindu-se, au de suferit? Ce măsuri pot lua ei, minimum posibil?
Acolo unde nu sunt pereţi, este ca şi cum gura, stomacul şi intestinele sunt la comun. Se impun departajări simbolice prin culori, remedii Feng Shui sau plante.

– Care ar fi cea mai mare greşeală/ greşeli în decorarea sau organizarea unei case/ apartament? Dar birou?
Cea mai des întâlnită greşeală este zugrăvirea şi decorarea camerei fetiţei în roz („pentru că e fetiţă”). Elementul copilului este însă Apa sau Lemn, şi atunci Focul (simbolizat de culoarea roz) o epuizează şi enervează subtil. Acelaşi lucru se întâmplă cu camera albastră a băiatului. Dacă el este element de Foc, va fi afectat de elementul Apă, simbolizat de culoarea albastră, ceea ce îl pune la pământ pe toate planurile. Este vital ciclul elementelor – în funcţie de acesta se aleg culorile şi formele.

La birou, poziţia biroului (cel mai des întâlnită şi greşită) este cu spatele la geam, ceea ce conduce la boală şi epuizare. Poziţia corectă este cu spatele la un perete plin şi, preferabil, cu faţa către uşă.

– Ce ar trebui să avem pe birou, la serviciu, pentru energii bune?
Remedii precum Ru-Yi-ul (denumit şi Sceptrul Puterii), un cocoş pentru a ciuguli invidia, un Wu-Lou pentru sănătate, un şarpe pentru a activa norocul acestui an, o piatră a dorinţei pentru a rezolva o problemă.

– Dar în dormitor, pentru o viaţă în doi armonioasă?
Raţe mandarine pentru armonie, Wu-Lou pentru sănătate, tablouri cu cifra 8 şi inimioare pentru dragoste infinită.

– Există mulţi astfel de experţi în România? Cum ştim că persoana căreia ne adresăm e de cea mai bună credinţă şi că merită încrederea noastră?
Experţi şi maeştri Feng Shui sunt la tot pasul; au citit o carte sau au făcut un curs – „s-au culcat normali şi s-au trezit maeştri” (ca să cităm şi noi dintr-o melodie Paraziţii). Noi, cei care studiem de 15 ani această disciplină, cu studii în Malaezia, India şi Singapore – ţări cu tradiţie, nu ne putem declara experţi. Avem mii de consultanţe la activ, atât în ţară, cât şi afară, şi am schimbat destinul multor oameni.
Când vă alegeţi maestrul, încercaţi să vedeţi dacă el are ce vă lipseşte dumneavoastră. Altfel cum ar putea să vă ajute? Nu căutaţi maeştri ieftini, deoarece aşa va fi şi consultanţa. Nu vă luaţi după titulaturile afişate – cu „multe comitete şi comiţii….” – sunt doar pentru intimidare şi paradă. Cine are ceva de spus, cu greu va face paradă de cunoştinţele sale. Cei care stăpânesc lucrurile doar la suprafaţă, spun multe şi fără valoare.
Cel mai mult avem de lucru în urma altor consultanţi Feng Shui, care au stricat şi mai rău vieţile oamenilor cu care au intrat în contact, făcându-i să nu mai aibă încredere în nimeni şi în nimic.

– Aţi avut şi clienţi nemulţumiţi?
Desigur – nu suntem supraoameni să schimbăm karma şi nepăsarea unora… În general nemulţumiţii sunt cei care plătesc o consultanţă şi aşteaptă ca noi să schimbăm totul, fără ca ei să aplice sfaturile noastre şi fără să facă nimic.

– Este posibil ca spaţiul din jurul nostru să lucreze împotriva noastră? Când se întâmplă asta şi cum ne dăm seama? Care ar fi prima măsură pe care o putem lua?
Da! Este posibil când în casa noastră a murit cineva sau s-a sinucis. Când liniile Hartmann trec prin mijlocul casei. Când avem unghiuri negative de la alte clădiri în faţa uşii noastre. Când privim spre un cimitir… şi alţi mulţi factori perturbatorii.
Măsuri: Amplasarea de oglinzi Ba-Gua de respingere a energiilor malefice, cristale precum ametist şi turmalină, care absorb şi transformă energia, protejându-vă şi oferindu-vă un echilibru energetic, purificarea spaţiului cu lumânări, beţişoare şi, mai ales, purificarea energetică, cu vasul cântător.

– Ce fel de probleme pot fi rezolvate/ remediate prin Feng Shui?
Rezolvate sau cel puţin ameliorate pot fi toate problemele prin consultanţă, pentru a identifica corect cauza şi remediile Feng Shui.
Actualizăm zilnic site-urile noastre, astfel încât toate produsele de pe site să se regăsească şi pe stoc. Toate produsele sunt purificate şi încărcate energetic. Nu lucrăm direct cu clienţii noştri, tocmai pentru a păstra energia pură a tuturor remediilor. Un remediu Feng Shui, pe care pune mâna toată lumea într-un magazin, devine un simplu obiect de decor. El trebuie să stea într-un mediu pur, neatins decât de personal calificat, cu vibraţie energetică deosebită.
Ne selectăm cu foarte mare atenţie furnizorii. Produsele noastre sunt aduse din import, deoarece cele care se găsesc pe toate drumurile şi sunt ieftine, au o vibraţie care vă fac mai mult rău decât bine – multe sunt făcute în puşcării, pe vapoare, cu copii obligaţi să muncească ieftin.

– Ne puteţi da un exemplu de client celebru pe care l-aţi avut sau îl aveţi?
Am avea o listă lungă, dar dorim să păstrăm confidenţialitatea. Nu avem nevoie de reclamă pe spatele celebrităţilor.

Cristina şi Dan Reit
Meaştri Feng Shui Malaezia
www.feng-shui-consult.ro

Remedii Feng Shui găsiţi pe www.feng.shui.ro.